Intr-adevar, se pare ca am gresit totul in viata datorita faptului ca n-am invatat sa nu iubesc. Mereu si mereu am iubit si am oferit tot ce am avut omului de langa mine, fara sa ma gandesc ca asa nu va fi bine sau ca asa gresec.
Se pare ca pana la urma asta a fost cea mai mare greseala pe care am facut-o!
Ce il costa pe cel de langa mine sa accepte ce ii ofeream? Mai mult decat atat, de ce nu a avut nimeni nevoie de iubirea mea? Daca nu o ofeream, ce as fi putut face cu ea? Intrebari fara raspuns, intrebari ciudate, intrebari care nu ar trebui puse niciodata!
Nu mi-a fost greu sa ofer, am facut-o cu placere, am dat tot ce am avut, fara rezerve; gresind, iertand, iubind, admirand, suferind, plangand..
Nu am cerut nimic in schimb, poate am sperat doar sa fiu si eu iubit, dorindu-mi cu adevarat sa fiu fericit.
Cu greu imi pot imagina pentru ce nimeni nu are nevoie de iubire, de afectiune, de mangaiere, de o dragoste care i se ofera neconditionat.
Nu am cum sa nu fiu uimit sau impietrit, cand vad ca toate sentimentele mele, iubirea pe care incerc sa o ofer, parca se izbesc de un zid rece de beton. Suparator si dureros este faptul ca nu stiu de ce mi se refuza iubirea, de ce nu are nimeni nevoie de ea.
M-am straduit sa iubesc, mi-am oferit inima si sufletul, insa se pare ca nu am facut lucrul care se astepta cel mai mult de la mine: n-am invatat sa nu iubesc!.
